Simona Halep: un om, un erou, un strămoş

Simona Halep a ajuns unde a ajuns în primul rând datorită muncii ei, datorită sprijinului oferit de părinţi şi a celor din jurul ei.

Simona Halep nu a reuşit nici 1% datorită conducătorilor ţării noastre, datorită condiţiilor generale din ţara noastră sau a bazei materiale sportive de la noi.

Simona Halep nu a fost selectată din sute de jucătoare de tenis care se antrenează în bazele statului, cu antrenori plătiţi de stat, cu terenuri, mingi şi rachete oferite de stat. Simona Halep nu a fost apoi dusă la lotul naţional unde a beneficiat – pe banii statului – de turnee, antrenori, condiţii excepţionale.

Dar Simona Halep şi familia ei au făcut un lucru pe care puţini dintre noi îl facem. Ei nu au stat şi nu au înjurat statul, nu s-au plâns de condiţiile vitrege, nu au dat vina pe politicieni, nu şi-au înecat amarul la bar sau în faţa TV-ului.

Simona Halep şi-a văzut de calea ei, la fel şi părinţii şi prietenii care au sprijinit-o şi Simona Halep a reuşit. A reuşit deja mai multe decât poate că s-a gândit vreodată…

Simona Halep a ajuns să dea ora exactă în România şi să ne facem programul după meciruile ei de tenis. Simona Halep ne aduce bucurie şi ne umezeşte marginea ochilor. Simona Halep ne spune că se poate chiar şi în România în care trăim. Simona Halep ne arată calea. Simona Halep trăieşte şi e vie.

Simona Halep nu este rezultatul sistemului nostru naţional de educaţie, sportiv sau social. Dar cu toate acestea Simona este un om, este un erou, un strămoş şi un român. Simona ne arată modul în care noi am dăinuit prin veacuri: hăituiţi, umiliţi, constrânşi, dar mereu ştiind că suntem altceva decât ni se spune că suntem şi mereu de nebiruit. Simona ne arată ceea ce am putea deveni cu toţii dacă am fi serioşi, responsabili şi am munci pe brânci.

Nu ştiu ce va face Simona în această finală şi pentru noi nu ar trebuii să conteze ce se întâmplă. Dacă câştigă să ne bucurăm pentru bucuria ei. Nouă ne-a oferit deja destule şi ar trebuii să nu mai ne căutăm scuze de azi începând şi să ştim ce avem de făcut. Simona ne-a arătat ce arme să folosim. Simona este ca un strămoş frumos care coboară de undeva din veacuri şi ne ajută să mergem mai departe, ne dă încredre, ne arată calea şi valorile reale, valori prin care neamul acesta a dăinuit. Simona este un colind din bătrâni, pierdut în vremuri dar mereu proaspăt.

Simona îşi face cruce la sfârşitul partidelor şi nădăjduiesc să îşi facă şi de azi înainte. Chiar dacă pierde, chiar dacă câştigă. Fiindcă crucea e simbolul victoriei, al triumfului binelui asupra răului, a adevărului asupra minciunii şi ea până acum a câştigat această luptă. Lupta însă trebuie dusă până la capât; drumul e lung şi pericolele la tot pasul. Uneori poate Simona se va rătăci, dar cu armele la ea va putea să lupte lupta cea bună până la final.

Simona, strămoaşa mea: eu îţi mulţumesc şi iubesc tot ceea ce tu azi reprezinţi.

Nu dor nici luptele pierdute,

Nici rănile din piept nu dor,

Cum dor acele braţe slute

Care să lupte nu mai vor

(Radu Gyr)