Mergea si Tecau: "Una dintre cele mai bune perechi din lume"

ACASA

Florin Mergea şi Horia Tecău au început antrenamentele pe zgură şi au anunţat că BRD Năstase Ţiriac Trophy este un turneu important în campania de pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia, din vară, potrivit DigiSport.

Mergea şi Tecău, foşti campioni la Wimbledon în competiţia de juniori, vor face pereche la turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, de la Bucureşti, care va avea loc în perioada 18-24 aprilie. Până la turneul de la Arenele BNR, Mergea şi Tecău vor juca în perechi diferite la Masters-ul de la Monte Carlo, care va fi săptămâna viitoare.

"E clar că dorim să câştigăm la Bucureşti. Horia l-a câştigat deja de trei ori, eu încă nu şi sper să îl câştig. E un turneu pe care mi l-am dorit întotdeauna şi cred că e o oportunitate bună acum. Este o mare pierdere că nu va mai fi organizat. Mai degrabă pierdeam turnee Futures şi Challenger decât un turneu de asemenea anvergură. Eu sper ca până la anul să se mai schimbe lucrurile şi să avem din nou turneul la Bucureşti", a spus Mergea, pentru

"E un turneu cu tradiţie şi sunt un pic dezamăgit că nu s-au putut face suficiente lucruri ca să păstrăm acest turneu, pentru că e important, nu numai pentru tenis, e important pentru sportul din România şi e păcat. E turneul la care visam să ajung să joc când eram copil şi de fiecare dată când joc acolo îmi doresc să câştig. La fel şi anul acesta. Joc împreună cu Florin şi îmi doresc să câştig alături de el şi să începem aceasta campanie pentru Rio cu un titlu", a completat şi Tecău.

Florin Mergea şi Horia Tecău vor mai juca de cel puţin două ori împreună în circuit, înainte de Jocurile Olimpice. De asemenea, cei doi vor face pereche în echipa de Cupa Davis a României. Duelul cu Spania va fi între 15 şi 17 iulie.